Muzica și traumele noastre

Am văzut dimineață un reel care explica cum gusturile muzicale pot dezvălui traumele noastre, iar asta m-a făcut să fac research să văd ce spune știința.

Din punct de vedere neurobiologic, muzica activează în mod direct sistemul limbic, partea din creier implicată în emoție, memorie și detectarea pericolului. Activează și nervul vag, influențând ritmul cardiac și respirația. De asta unele melodii ne pot calma în câteva secunde, sau ne pot aduce lacrimi în ochi, tensiune în piept sau, dimpotrivă, un val de energie.

Atunci când cineva revine constant la același tip de muzică, de cele mai multe ori există o parte în interior care este liniștită, exprimată ori ținută la o distanță suportabilă.

Atracția către muzica melancolică sau nostalgică aparține adesea unui loc interior sensibil, care a purtat tristețe, singurătate sau dor fără suficient sprijin. Muzica oferă acestor trăiri permisiunea de a exista, fără a fi grăbite sau negate.

Preferința pentru sunete intense sau agresive îndeplinește adesea o altă funcție. Poate ajuta la eliberarea tensiunii acumulate și a furiei neexprimate — mai ales atunci când aceste emoții au fost, cândva, periculoase sau inacceptabile. Corpul găsește astfel un canal sigur pentru reacții care nu au fost lăsate să se manifeste.

Iar nevoia constantă de muzică energică, optimistă („positive vibes only”) indică frecvent o strategie interioară menită să țină durerea departe de conștient. Ritmul, stimularea și mișcarea pot umple temporar golul, rușinea sau tristețea — nu pentru că aceste stări ar fi greșite, ci pentru că, la un moment dat, au fost prea mult de dus singur.

Niciunul dintre aceste tipare nu vorbește despre ceva defect în noi. Acestea sunt doar răspunsuri adaptive create pentru nevoile specifice ale sistemului nervos.

Lumea noastră interioară este organizată în jurul supraviețuirii. Ceea ce ne este familiar și modul de a ne liniști pe care îl căutăm sunt modelate de experiențele timpurii de siguranță, conexiune și reglaj emoțional. Muzica devine astfel un instrument — uneori pentru procesare, alteori pentru protecție.

Schimbarea nu vine din a ne modifica gusturile muzicale, ci din felul în care ascultăm.

Cu o curiozitate blândă, pot apărea întrebări precum:

Ce se întâmplă în corpul meu când ascult această piesă?

Ce emoție are nevoie să iasă la suprafață acum, sau dimpotrivă, este benefic să fie evitată?

Ce încearcă această muzică să schimbe în mine?

Când modul de a asculta muzică devine o relație cu sinele și nu un automatism, muzica se transformă într-un dialog cu părți din noi care au învățat să supraviețuiască în tăcere.

Iar în acel moment — când experiența este întâmpinată cu prezență, nu cu judecată — ceva începe să se transforme.

Nu pentru că trecutul dispare, ci pentru că, în sfârșit, este ascultat.