Percepție vs. Sentiment: de ce această distincție poate schimba modul în care îți trăiești viața

În terapie, aud adesea expresii precum:

„Mă simt abandonat(ă).”

„Mă simt invizibil(ă).”

„Mă simt respins(ă).”

Dar iată adevărul: acestea nu sunt sentimente – sunt percepții. Iar această distincție poate fi un punct de cotitură în felul în care ne raportăm la durerea emoțională.

Sentimentele sunt experiențe simple, trăite în corp: tristețe, furie, frică, bucurie, acceptare.

Percepțiile sunt semnificațiile pe care le atribuim unei experiențe: „am fost abandonat(ă)”, „am fost respins(ă)”, „am fost abuzat(ă)”.

Diferența este esențială. Pentru că, deși sentimentele nu pot fi negate – ele pur și simplu sunt – percepțiile pot fi explorate și transformate.

De exemplu: dacă partenerul te părăsește, acesta este un fapt. Dar când spui „Mă simt abandonat(ă)”, adesea vorbește din tine o parte mai mică, un copil interior rănit. Bebelușii sunt abandonați – nu adulții. Când folosim acest limbaj, e posibil să exprimăm dureri vechi, neprocesate.

Și în spatele acelei percepții? Adesea se ascunde o credință profundă:

- „Nu sunt demn(ă) de iubire.”

- „Nu sunt suficient(ă).”

- „Nu contez.”

Când reușim să numim sentimentul real – durere, frică, furie – începem să recăpătăm puterea. Nu mai suntem prizonieri în poveste. Putem să avem grijă de durere, fără să fim copleșiți de ea.

Așa că, data viitoare când spui: „mă simt abandonat(ă)”, întreabă-te:

- Ce simt de fapt în corpul meu, acum?

- Ce însemnătate dau acestei experiențe?

- Oare o parte mică din mine cere să fie ascultată?

Vindecarea începe atunci când devenim curioși față de ceea ce simțim cu adevărat – și conștienți față de ceea ce percepem.

Nu e vorba de a-ți invalida experiența,

ci de a te elibera din narațiunile care nu îți sunt benefice – și de a-ți întâmpina emoțiile reale cu prezență și compasiune.